Friday, February 20, 2015

Din interior spre exterior - Thy Veils live in Elisabetin

Thy Veils - Live in Elisabetin
DIN INTERIOR SPRE EXTERIOR
THY VEILS - LIVE IN ELISABETIN
audio şi video
Orice evidenţiere a particularităţii şi imposibilităţii de a fi comparat a unui artist este sortită din start a deveni un jalnic eufemism, previziune timidă a energiei vizionare şi artistice, care, cu trecerea timpului, poate să se dezvolte, să crească, să copleşească.
Pe Daniel Dorobanţu l-am cunoscut într-o curte interioară. A apărut în centrul istoric al oraşului acum vreo două decenii: înalt, discret dar ferm în atitudine, cu un chip parcă desprins din frescele renascentiste. Auzisem că are idei, îl preocupă avangarda, muzica alternativă, post punk, electronică, ambientală sau, cum o numeau germanii, Kosmische Music. Nu ascultasem aproape nimic din creaţia lui pînă acum cîţiva ani. Thy Veils s-a numit proiectul cu care a decis să iasă din cochilie, dar, după un timp, a intrat din nou în singurătatea magneţilor. A creat, izolat în cameră, revărsînd periodic cîte o piesă pe internet. Deschiderea reţelelor i-a adus şi o colaborare internaţională şi un feed back pozitiv. A revenit la Thy Veils căutînd formula de grup ideală, susţinînd cîteva concerte în cluburi. Chimia relaţiilor scenice în timpul fluxului creator a început să se cristalizeze (lichide fiind încă, evident, cristalele) cu Radu Pieloiu la tobe şi percuţie, Manuela Marchiş la voce şi Ana Telea la chitară. Împreună cu ei a pornit în căutarea muzicii misterioase, fără reguli impuse, ce nu poate fi încadrată într-un gen anume, care nu loveşte dar pătrunde. „Fiecare cultură îşi are muzica ei misterioasă interpretată de oameni speciali iar această muzică nu se învaţă la şcolile de muzică. Este o muzică sacră ce nu se opune vieţii.” spunea muzicianul (de jazz) William Parker. „Putem stăpîni toată tehnica instrumentală din lume, putem citi şi interpretsa orice partitură. Asta însă nu înseamnă că reuşim să facem sunetul să vibreze suficient pentru a intra în lumea tonului."


Sunetul clopotelor în parcul bisericii de cartier, foşnetul tufelor, guguritul porumbeilor, zbărnîitul cărăbuşilor sau reactorul vreunui bondar rătăcit în vegetaţie, zidurile imense din piatră şlefuită şi cele două turnuri ce ameninţă cerul albastru cu vîrfurile lor ascuţite: Biserica romano-catolică din Elisabetin. Ecourile acestor senzaţii din copilărie l-au inspirat pe Daniel Dorobanţu să organizeze un eveniment special, un concert Thy Veils cu proiecţii video adecvate în spaţiul mare şi rece din interiorul templului. Muzica percepută ca expiraţie a religiei, muzica misterioasă, credinţa în farmecul discret şi puterea nebănuită a sunetului atins cu har, muzica minimalistă însă atît de firesc ancorată încît poate fi considerată, aşa cum descrie unul din albumele sale cu grupul Spacemen 3, muzicianul Sonic Boom (Pete Kember), „punct de referinţă a teoriilor mele în care susţin că minimalismul este maximalism”.
„Ştiam că muzica poate schimba şi afecta lumea într-o manieră mai profundă decît politica pentru că muzica se adresează sufletului. Muzica îi poate schimba pe oameni din interior înspre exterior. Un muzician este un revoluţionar”, spunea acelaşi William Parker. Toţi muzicienii importanţi sînt diferiţi, nu neapărat originali dar speciali. Fiecare însă are ceva ce este doar a lui. De fapt, fiecare muzician este, la propriu, un univers aparte.
Thy Veils - Radu Pieloiu - Manuela Marchis - Daniel Dorobantu - Ana Telea
Thy Veils - Radu Pieloiu, Manuela Marchis, Daniel Dorobantu, Ana Telea
Chiar dacă nimeni nu este separat de lumea sunetului în care ne-am născut toţi, unii sînt înzestraţi cu un dar deosebit care poate fi dezvoltat sau ignorat dar niciodată nu poate fi creat, învăţat. Cei care descoperă măcar o părticică din acest dar se pot bucura de un aspect al universului care se manifestă pentru sine. Unii au darul de a crea şi aşeza sunetele în compoziţii alţii sînt înzestraţi cu darul de a asculta şi a descoperi ceva din misterele muzicii.
Thy Veils construiesc din linişte. Nu din cea a oraşului, aproape imposibil de detectat în acest secol al şantierelor, ci din liniştea sufletului. Piesele lor ample, translucide, parcă vor să ne transmită că perfecţiunea nu poate fi repetată ci doar continuată.
Mulţi muzicieni îşi distrug muzica interferînd cu fluxul. Muzicienii ar trebui să înveţe să conlucreze în concordanţă cu universul, nu împotriva lui. Cei patru timişoreni au înţeles sau au simţit asta, şi, în biserica din Laho (Piaţa N. Bălcescu s-a numit cîndva Piaţa Lahovary) au ridicat subtil, aproape imperceptibil în timp real dar cu atît mai impresionant în momentul finalizării, liniştea sufletului înspre vîrful turnurilor ce înţeapă cerul, „din interior înspre exterior”.
Muzica Thy Veils nu este sprijinită (mediatic, cultural, material etc) pentru că nu se oferă aşa cum o face muzica pop, ci pretinde un efort din partea oamenilor pentru a o descoperi, pentru a se descoperi pe ei înşişi.
Viaţa este scurtă, nu e timp să fii depresiv sau nebun. Responsabilitatea fiecăruia este să folosească orice moment pentru a ajunge la miezul existenţei. Muzica este viaţă iar viaţa este magică, în fiecare secundă trăită. Viaţa înseamnă oameni, aşa cum a spus-o tatăl cantautorului Bill Fay care, amintindu-şi de vorbele lui, după mulţi ani, şi-a initulat albumul: „Life Is People”. Viaţă este şi în Laho ... Live in Elisabetin.
Ediţia video a concertului este încărcată pe YouTube, iar înregistrările audio ale proiectului Thy Veils pot fi accesate la adresa: https://thyveils.bandcamp.com/album/free-downloads
Mimo Obradov
text publicat în ziarul Timișoara din 20.02.2015 și reprodus aici cu permisiunea autorului